Ocupatii secundare

In comuna Boteni, ca urmare a cresterii vitelor si a unor resurse economice amintite deja, se dezvolta intr-un timp si chirigeria. La inceputul secolului al XX-lea, in sat erau cca 300 de carute cu boi. Stapanii unora dintre ele se ofereau sa transporte carbuni la Fabrica de hartie din Campulung. Pana la primul razboi mondial si chiar si dupa, pana la aparitia in sat a autocamioanelor, cand se incepuse taierea padurilor satului si ale mosnenilorsi se transporta lemnul la Clucereasca, la gara, chirigeria era relativ frecventa. Comercializarea tuicii necesita, de asemenea, transporturi, adesea la distante destul de mari. Chiar si mai tarziu, catre sfarsitul perioadei dintre cele doua razboaie mondiale, fara caruta cu boi era dificil sa iasa omul din greutati.
Albinaritul nu poate fi trecut cu vederea. Se stie ca in sat exista unele denimiri de locuri, ca spre exemplu Valea Stupinii sau Stupina, ce indica o activitate economica complementara, stuparitul. Din Mantoiu imi spunea, prin 1924, ca altadata mierea era carata cu “caratoru”, ceea ce nu poate fi exagerat din moment ce albinaritul constituia o indeletnicire de seama. Activitatea aceasta se poate imparti in doua etape: faza cand sunt folosite asa-numitele buduroaie de albine si introducerea stupilor. Prima faza este cea mai indelungata, deoarece abia in 1927-1930 se trece la stuparitul sistematic. Acela care l-a practicat mai intai a fost Iosif Paunescu.

Mestesugurile. Cu timpul, se dezvolta si anumite mestesuguri. Orice sataean stia sa faca obada la car, japita, (in)tinzatoare. Dar elementele mai greu de executat au dat nastere, prin diferentiere, meseriilor. Astfel, inconghelarea carutei, facutul rotilor revin unor oameni specializati, intre care un loc de frunte il detine fierarul, care va inconghela caruta, rotarul care va face roti de car, dulgherul care va cladi casa etc, croitorul, chiar si potcovitul boilor se executa de catre anumiti oameni.

In 1838, in satul Boteni se mentioneaza urmatoarele profesiuni: muncitori de pamant (104), lemnari (12), lautari (6), carciumari (4), morari (3), fierari (3), dorobanti (5), vatajei (4), alesi ai satului (4), preoti (2), tarcovnici (2), praporgic (1), subcarmuitor de plasa (1), parcalabul satului (1), logofatul satului (1).Intre cele doua razboaie mondiale – luam ca exemplu situatia din anul 1924 – avem urmatoarea situatie: 6 sobari, 4 croitori, 3 vcizmari, 2 dogari,9 tamplari, 2 rotari, 3 brutari, 15 dulgheri, 28 functionari – aceasta la o populatie de 2600 locuitori. Sunt solicitati, in mod deosebit, dulgherii. Acesta se consolideaza ca mestesug.

Urmeaza tamplarii si, se intelege, sobarii. Cu timpul, cum vom vedea, meseria de sobar se dezvolta si mai mult. Cu timpul, sobele de caramida sunt abandonate. Apar sobe de teracota, indiciu ca satul se afla sub semnul unei vadite modernizari. Aceasta se intampla incepand din anii 1960-1963. Pana atunci cei ce voiau sa aiba in casa sobe de teracota comandau la Campulung mesteri si 1960-1963. Pana atunci cei ce voiau sa aiba in casa sobe de teracota comandau la Campulung mesteri si material. Cu sprijinul C.A.P.-ului ia nastere, in Lunca, un atelier de lucrat placi de teracota pentru sobe. In ceea ce priveste situatia mestesugurilor din ultimii ani, predomina zidarii (15), lucru explicabil avand in vedere numarul tot mai mare de locuinte din caramida. Urmeaza cioplitorii in lemn (9 dulgheri), apoi in descrestere: tamplari (5), sobari (4), cojocari (3), croitori (2), un frizer, un lucrator de darac, un tocilar, un ceasornicar, un lacatus si un mester de opinci.