Mineritul

Este vorba de exploatarea carbunelui de pamant (lignit), caruia locuitorii din Boteni ii dadeau numele de “pucioasa”, cuvant ce face parte din fondul vechi de cuvinte de origine latina.
Inca din anul 1846, la Boteni este semnalat carbunele de pamant (lignitul). Nu era greu sa se constate deoarece in sectiunile naturale ale vailor secundare ale Argeselului (Gogorasca, Valea Iuzii, Valea Carbunelui) lignitul apare la “lumina zilei”.

Cel care a luat initiativa de a exploata carbunele in Boteni a fost un campulungean, Gogu Hera, proprietar de distilerii in acest oras. Din initiativa lui, in anul 1907 a luat fiinta prima forma (rudimentara) de exploatare a carbunelui la Boteni. Exploatarea carbunelui a inceput in Valea Iuzii, pe proprietatea lui Bucur N. Gheorghe si Ion Bucur Gheorghe, la oarecare distanta est de centrul satului, avand legatura cu centrul, pe Valea Mitulestilor. Nu este vorba de o mina propiu-zisa. Exploatarea se facea prin “dezvelire” la suprafata. Abia mai tarziu (Decretul nr. 4473 din 25 septembrie 1913) se obtine aprobarea pentru deschiderea de galerii, ceea ce dovedeste ca se mergea spre o exploatare in adevaratul inteles al cuvantului, prin munca in subteran. Muncitori erau putini (15-20), munca fiind supravegheata de doi tehnicieni calificati, italieni de origine.

Inanul 1920, la 29 ianuarie, Mitica Popescu si Tache Lambescu cedeaza concesiunea pe tim de 75 de ani lui Dumitru Alimanasteanu pentru 400 000 lei, cu obligatia ca acesta sa formeze “Societatea anonima Boteni”pentru exploatarea carbunelui. Galeriile erau sapate prin “slituri” (santuri), lucratorii ajutandu-se pentru aceasta de tarnacoape, rangi, baroase si pene de lemn, explozibilul fiind folosit intr-o cantitate redusa. Galeriile erau ermate cu grinzi de stejar. Debuseul principal pentru desfacerea lignitului a fost multa vreme Fabrica de Hartie din Campulung. Singurul mijloc de transport avea sa ramana carutele trase de boi, la care ulterior s-a adaugat si transportul cu autocamioanele. La inceput, numarul lucratorilor era foarte redus. Creste insa cu timpul. Initial, acestia erau recrutati “numai din comuna”, societatea cautand sa foloseasca mana de lucru locala.

Carbunele se constata a fi de buna calitate, dupa analiza din 1924 a Institutului Geologic. Proprietarii de pe pamantul carora se scoate lignit urmau sa primeasca, conform legii, 5% brut. Aceasta a format obiectul de litigiu intre sat si Societatea anonima din Boteni, care litigiu, pana la urma, s-a stins prin primirea redeventelor. Satenii primeau redeventele in natura. Un alt motiv de nemultumire il formau galeriile sapate sub pamant, care ar fi amenintat cu prabusirea casele locuitorilor. Satul Boteni a avut avantaje intr-o oarecare masura de pe urma exploatarii carbunelui. Mina a absorbit, desi intr-o masura la inceput neinsemnata, mana de lucru locala.
Intre timp, in Boteni i-a fiinta, din nevoia de a aproviziona pe locuitori cu bunuri necesare traiului, la un pret mai convenabil,o cooperativa de productie si consum cu denumirea “Noroc bun!”. In acest timp (1928-1931), ani de criza economica, Societatea din Boteni pentru exploatarea lignitului este arendata Cooperativei “Noroc Bun”. Prin aceasta arendare cooperativa capata o cota lunara de 30 de vagoane de carbune, urmand a-l desface in garile apropiate, Campulung, Salpeni, Clucereasa.

In 1931, Societatea anonima pentru exploatarea carbunelui din Boteni isi muta sediul la Societatea “Concordia” – Schitul Golesti, avand capital strain (belgian). Se deschid noi galerii: dupa cea din prundul garlei, se deschide o noua gura de mina, cea de la Valea Grecilor, de la Stancicu (1932). Dar, in acelasi an, principalul beneficiar al carbunelui din Boteni – fabrica de Hartie din Campulung – isi inceteaza activitatea. Odata cu nationalizarea principalelor mijloace de productie (1948), statul preia conducerea societatii. Cu aceasta se incheie, de fapt, prima etapa de dezvoltare a mineritului la Boteni. Se deschide o alta gura de mina , “mina noua”, cea “de peste garla”, din punctul Stefanescu. Mina se reorganizeaza. Ia fiinta prima organizatie sindicala a minei (1946).

Exploatarea carbunelui la Boteni tine acum de Intreprinderea “Vasile Roaita”. Pentru prima data, in anul 1953, mina Boteni are in schema un agent sanitar oficial. Desi se introduc utilaje noi, motoare, grupuri electrogene, ventilatoare, munca fizica ramane pe primul plan, mai ales in abataje si in transport. In subteran exista ventilatie artificiala, pe baza de curent electric. Dar lipseste o cantina pentru muncitori. Incepe sa se lucreze cu mijloace din ce in ce mai mecanizate: vagonetele sunt trase de trolii, se introduc pompe de evacuare a apei din mina. Este in curs de a se introduce perforarea mecanica a stratului de carbune. De mentionat ca in ultimul timp (1973) gura de mina din punctul Stefanescu este parasita. Se deschide o noua gura de mina, un nou perimetru de exploatare, pe Valea Gogorasca, in punctul Salina. Se fac, insa, noi prospectari. Putem spune ca exploatarea carbunelui la Boteni a schimbat structura sociala a satului.