Industrii satesti

La origine sat predominant pastoral, era de asteptat ca industria casnica textila sa cunoasca la Boteni o dezvoltare insemnata. Dupa ce lana era toarsa cu fusul de tors ori indrugata cu druga, urma urzitul, care se facea la urzitori: “mai da mult iera pa furculite sau de-a  dreptul pa ulucili da la gard”. Dupa urzit urma tesutul la razboi; din materialul tesut se confectionau zeghi si cioareci pentru nevoile familiei. Ca sa ne dam seama de intensitatea prelucrarii lanii la Boteni trebuie mentionat faptul ca intre cele doua razboaie mondiale in acest sat a functionat si un darac de scarmanat lana (la Din Chelcea), iar in prezent darace de scarmanat lana detine Mihai Dutescu. Zeghile se croiau si se coseau in casa.

Pentru zeghe se croia in lungime “mai intai trupu”, apoi se croiau manecile si, in sfarsit, clinii, care veneau intre subsuari. Urma ca sa i se faca panureii. Cat priveste cioarecii, acestia erau cusuti de catre barbati. Se masura cracul, pe om sau pe alta pereche de cioareci, dupa care se croia turul pantalonilor. Dupa ce se coseau, cioarecilor li se facea vacalie, pe unde se baga bracinarul de sustinut cioarecii la brau. Toalele se teseau tot ca zeghile: “bati o lana alba si una neagra”.

Cat priveste chilimurile, “intrau doua ocale de lana da rosu, da verde, da turchiaz – doua oca’da lana alba – si-l urzesti si p-ala; ala-l scoti numa’da sase jurubite. S-alegi cu el in razboi”.  In trecut, in Boteni se cultiva si canepa, in mai mare masura decat in zilele noastre. Canepa era semanata la “loc gras”, la loc tarlit; era invelita cu sapa si lasata sa creasca. Dupa ce se culegea, era dusa la lac, unde sa lasa sa se topeasca (patru zile), dupa care canepa topita era scoasa, spalata in garla si pusa sa se zvante, ca “sa se scrobeasca”.

Urma melitatul, apoi era pusa iarasi la soare ca sa se scrobeasca, timp in care fuioarele erau bine uscate. Dupa ce canepa era prefacuta in fuioare, se dadea la keptine, apoi la iehel, din care se scoteau cucle. Dintr-o cucla, daca este canepa buna, ies 20-30 fuioare. Ce ramane din iehel  si kieptan sunt calti. Urmeaza torsul cu fusul si furca, iar depanatul se face pe raschitor. Toata canepa se face jirebi. Jirebia are cate zece jurubite: “treizeci da ierbe-n jurubita, trei fire intr-o iarba”. Canepa de toamna, dupa ce s-a depanat,  este asezata la hardau. “Si punem cenusa peste ele si turnam apa calaieda se face lesie”. Dupa trei zile se toarna peste canepa apa din ce in ce mai fierbinte. Apoi canepa este scoasa din hardau si spalata la garla de cenusa. La garla, canepa astfel tratata este batuta cu “maiul al de rufe”. In cele din urma, canepa este pusa sa se zvante. Se deapana, se pune pe vartelnita si se face din ea teava. Numai dupa aceea este tesuta in razboi. La panza de canepa pentru camasi urzeala este de bumbac, iar batatura de canepa. O abilitate exceptionala necesita cusaturile aplicate fie la camesile barbatesti, dar mai ales la cele femeiesti, la ii, dar si la fete de perna. In afara de panza pentru albituri, zeghi, cioareci, se teseau la razboi procovite (procoite), plocade pentru acoperit patul, chilimuri de tapetat peretii, toate constituind zestrea fetelor de maritat.

Din cele mai vechi timpuri, poate de cand exista satul Boteni, aici au functionat mori. Cu rpivire la tipurile de moara este de retinut ca satul Boteni se afla cuprins in aria geografica in care exista tipul de moara cu citura, avand fusul perpendicular si la baza un sitem de cupe (linguri) dispuse in plan orizontal, tip care a functionat pana in anul 1944, cand cele mai multe dintre ele au disparut. Doar moara generalului Barzotescu a fost transformata de noul proprietar, Mihai Dutescu, in moara cu roata verticala si fus orizontal. Marele Dictionar Geofrafic al Romaniei (1898, 550) da pentru acel timp (1892), in Boteni, sase mori cu ciutura si un fierastrau. In partea de nord era moara Stefanescu, care tinea de Mesteacan. Pe langa ea trecea drumul spre Matau. La ea veneau mai cu seama locuitorii din Mesteacan, folosind drumul Hodaii. Mai in jos de Valea Vinoaii se afla moara Costi, careia i se mai zicea si moara Purcarii (de la Purcarea, care a avut-o in arenda). Se zice ca a fost mosneneasca si ca Patavelea ar fi vandut-o  ulterior lui Costea Vladescu. La ea ajungeau sa macine si locuitorii din Valeni. Pe langa moara era durata casa morii. Dupa razboiul din 1916, moara s-a ruinat. La aceasta moara venea multa lume pentru ca se lua oiem (uium) putin.

O alta moara, de asta data chiar in sat, a fost moara lui Constantin Vladescu (“Tache Bolozan”), tatal lui Mihalache Vladescu, avand in acelasi timp si fierastrau “da taia balani, busteni”. Aceasta moara a functionat pana in anul 1965-1966, cand a fost distrusa impreuna cu casa morarului si cu magazia de cereale, care erau construite alaturi. Ceva mai jos de moara Vladestilor se afla o alta moara, a lui “Bestelie”, mostenita de generalul Barzotescu. De la acesta moara trece in stapanirea lui Mihai Dutescu, care a si transformat-o in cele din urma din cauza intreruperii cursului de apa. In sfarsit, oalta moara ce a existat in Boteni, in Lunca, se afla pe mosia lui Iancu Vladescu si i se zicea “la Zaana”. Avea si fierastrau. Acesta a fost pastrat si pus la C.A.P. Tot in Lunca se afla instalata si moara de pa mosia lui Gh. Vladescu, pe care intr-un timp o tinea un anume Bengu. De semnalat ca intre cele doua rezboaie mondiale in Boteni functiona si o “moara de foc”. Era moara de la Nitic, a lui Ion Chelcea.

In 1969-1970 nu mai exista in comuna Boteni decat o singura moara. Are si roata hidraulica, dar functioneaza cu combustibil gazos, cu doua pietre: una pentru faina de grau si alta pentru malai.
Ca urmare a activitatii depuse pentru cultivarea pomilor fructiferi, inspeta a prunului, este natural sa inregistram si o activitate de valorificare a prunelor, atat in ceea ce priveste fabricarea tuicii, cat si uscarea prunelor pentru iarna, contribuind la ridicarea standardului de viata in lumea satului nostru. Toamna, dar si primavara, este sezonul cand se face tuica. Atunci sateanul asaza cazanul fie la el acasa, fie la povarna. In Boteni este cunoscuta povarna Tatarastilor (dela Tataru) vizavi de povarna lui Nitic al lui Ion Chelcea, unde a fost odata “moara de foc”. Intr-o povarna pot fi mai multe cazane. Atat sateanul, cat si povernagiul se straduiesc ca rachiul sa iasa cat mai tare. “Intai curge fruntea”. Se lasa sa se scurga acest “spirt” si se incearca cu o teava de trestie sa vada daca s-a taiat, daca nu curge cumva otca.

Din prunele grase o cantitate strict necesara este oprita pentru uscat. Prunele grase mari, bine coapte, erau fierte in tuci pana plesnea coaja de pe ele. Apoi erau scoase si intinse pe gratii de nuiele de rachita si uscate la soare. Se obtineau astfel prune oparite. Abia in anul 1962 se infiinteaza in Boteni un centru de prelucrare a fructelor, avand profil de deshidratare (uscare).