Hrana traditionala

Hrana se poate defini numai in stransa legatura cu indeletnicirile de baza: cresterea vitelor, agricultura, pomicultura dar si cu ambianta. De altfel, orzul, secara, meiul erau pe la inceputurile oranduirii feudale cereale pe care se sprijinea alimentatia de baza a populatiei in mediul de viata muscelean. La sarsitul secolului al XVIII-lea porumbul, lund locul meiului, i-a uzurpat si numele, devenind “faina de porumb” sau “malai”. La Boteni, pana la primul razboi mondial (1916), painea nu se manca decat la zile mari.

Cu foarte rare exceptii nu se obisnuia nici sa se insamanteze grau, nici sa se faca paine. Dar painea din faina de grau a luat locul fainii de porumb, care a reprezentat hrana de baza dupa mei. Cat priveste hrana complementara, amintim laptele de oaie si de vaca, precum si derivatele lor. Laptele “dulce”, fiert sau nefiert, cu mamaliga, laptele “acru” batut la putinei dupa ce s-a scos untul, untul cu mamaliga calda, cu ou rascopt in spuza erau servite la masa dupa celelalte mancaruri. Dar foarte cunoscute in Boteni erau branza de burduf si urda de cosulet (de brad), ca si in basica de porc.

Din laptele de vaca se pregateste cascavalul afumat; casul – oparit in zer – se pune intr-o vesca (cerc de lemn sau de fier), caruia i se da o forma rotunda prin apasarea cu o greutate (bolovan, piatra grea), dupa care se zvanta la soare. In afara de lapte si derivatele sale, taranul din Boteni consuma si carne. Toamna, spre exemplu, se prepara pastrama de oaie. Dar din carne de oaie nu se pregateste numai pastrama, ci si sloiu, atat de folosit pana nu demult. Sloiul nu este altceva decat carne de oaie fara oase fiarta, taiata in bucati si prjita in grasimea ei, la care se adauga si cateva cepe taiate in patru, sare si piper. Astazi, sloiul este o mancare despre care putini oameni din Boteni isi mai amintesc. In schimb, taierea porcului la sarbatorile de iarna a ramas un obicei inca in uz. In ceea ce priveste hrana vegetala, consemnam mai intai fructele: prunele afumate (uscate la cuptor), altadata oparite si uscate la soare, din care se pregatea si se mai pregateste si azi fiertura de prune. In ceea ce priveste legumele, acestea sunt folosite ca mancare de post. Din varza cruda sau acra se face varza calita. In timpul verii se pregateste mancare de dovlecei, loboda, stir. Nu lipsesc nici urzicile.

Mancarurile trebuie sa mearga cu mamaliga. Un aliment cautat este pestele, cu deosebire pestele cosac si crapul. In sat existau mai demult helesteie unde se crestea peste pentru casa (in Lunca, la Bucura Piulescu). Nu sunt ocolite nici mancarurile facute din bureti (ciuperci), spre exemplu, ghebele, care se conserva prin uscare si se folosesc si iarna. Locuitorii din Boteni folosesc apoi buretii vineciori, buretii galbiori, precum si cei ce se numesc “vorbe”.
Azi (1975), in comuna functioneaza o brutarie moderna, o adevarata binefacere pentru populatie. Ordinea in care s-au succedat brutariile este urmatoarea: a existat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea brutarie la Macare. Acesteia ii urmeaza o alta brutarie, la Nitic al lui Ion Chelcea. In afara de pravalioare satesti in Lunca Balabani si Muscel, avand marfa “de tot sortimentul”, in sat functioneaza si un bufet.

Mancaruri rituale. Sunt folosite cultic: ouale rosii, la Pasti, dar si ouale incondeiate. Tot sub forma cultica au fost folositi candva – dusi la biserica drept ofranda – covrigi de cas. De asemenea, covrigii cu ou sunt folositi pe la nunti, dusi ca plocon pe la nasi etc. Intre mancarurile rituale, sunt de retinut capetelul si prinosul. Prinosul – ni se spune – “e pentru vii”; el este dus la biserica la o zi onomastica, la Sfanta Maria Mica, de exemplu. Capetelul este pentru morti. In el intra coliva, prescura naprojnie si este insotit de lumanare. Se duce capetel pentru mort la sase saptamani; din el se imparte la biserica, restul fiind dus acasa si consumat in memoria celor disparuti.