Cultura traditionala si invatamantul la Boteni

In buna parte, cultura religioasa se asociaza cu cea laica, cu totul empirica formand un tot. Invatatura bisericeasca multa vreme s-a facut in limba slavona ori greceasca, oamenii stand in biserica “precum boii”, neintelegand ce se citeste si ce anume se canta. La un moment dat, slujitorii bisericii au inceput a traduce (“preface”) o parte din cartile trebuincioase de invatatura. Ca spre exemplu ceaslovul. Suntem pe la inceputul secolului al XVIII-lea  (1712-1715), cand se traduc anumite carti de scoala: in afara de ceaslov, octoihul, de exemplu, cand acestea puteau fi citite nu numai la biserica, ci chiar si acasa. Se traduc carti din slavona, din graceste. Contactul cu acestea il au preotii, apoi tarcovnicii. Candidatul la preotie trebuia sa stie a citi, a scrie, a canta si a cunoaste serviciul religios-bisericesc. Asa se explica, de altfel, cum intre primii stiutori de carte prin sate erau preotii, care redactau si anumite acte publice. Pentru Boteni, spre exemplu, sta in aceasta privinta marturie zapisul lui Nitu Vatasoiu din anul 1806 dat capitanului Oprea ispravnicel pe mosia Calineasca, ce se cheama “Paducel”, zapis ce se dovedeste a fi scris de popa Ion din satul Boteni-Ungureni, preotul fiind trecut ca si “scriitor de zapise”.

Istoria scolii din Boteni

Prin aplicarea Regulamentului Organic asistam la dezvoltarea scolii nationale, spre deosebire de fostele scoli in limba slavona sau graca, inca existente prin orase si la care urmau cu deosebire fii de boieri. Asa se explica faptul ca in catagrafia din 1838 a satului Boteni diaconul sin popa Serban, de neam preot, are doi fii, intre care Ion de 7 ani, care invata “az buche”, adica literele alfabetului. Este prima mentiune documentara a unui scolar din Boteni. Acesta urma cursurile la scoala din sat. Scolarizarea in mediul rural se limita mai ales la lunile de iarna (din 1 noiembria pana la sfarsitul lui martie). In restul timpului scolarii erau lasati sa-si ajute parintii la “lucrarea pamantului”.

scoli

Prima scoala din Boteni. Primul candidat de invatator din Boteni ce invata la scoala lui Jianu din Campulung se numeste Oprescu Nita – viitor revizor al plasii Argesel – , flacau de 19 ani din satul Opresti, ce tine de comuna Stalpeni, ai carui parinti erau trecuti la “neamuri” (categorie sociala privilegiata din punctul de vedere al birului). Al doilea invatator care urmeaza lui Nita Oprescu este Ioana Badescu, care functioneaza pana in anul 1848 cand, din cauza framantarilor politice, scoala este inchisa. Acesta facea parte deci din familia Badescu, mosneni din Boteni. Dupa Revolutia din 1848, in plasa Argesel existau trei scoli: la Mioveni, Davidesti si Boteni. Scoala din Boteni era considerata ca scoala de centru, desi era intr-o situatie necorespunzatoare din punctul de vedere al edificiului. Dupa redeschiderea scolilor (in 1857), ca invatator in Boteni este numit Constantin Mitu, cunoscut in sat sub numele de “Din Mitu”. In 1867, luna noiembrie, este numit la scoala din Boteni D. Scurei, bucovinean de origine, coleg de scoala cu M. Eminescu si “nedespartiti amici”. Scoala din Boteni, prin numirea lui D. Scurei isi ridica simtitor prestigiul, gratie calitatilor pedagogice si cunostintelor acestuia. In acest timp, Scoala din Boteni devine scoala model, singura scoala model din toata plasa Argesel.

Metoda de predare. Elevii erau impartiti pe semicercuri, care erau de fier si faxate pe perete. In aceste semicercuri intrau cate 6-9 elevi cu cate un monitor. Elevii impartiti astfel deprindeau cititul, invatau lectii de istorie, geografie si catehism. Invatatorul statea pe scaun si supraveghea mersul procesului de invatamant. El ii invata pe monitori. Cititul si celelalte materii se invatau dupa tablele care erau atarnate pe perete, in fata semicercului. Scrisul se invata mai intai la banca cu nisip, apoi se trecea la tablita (pe care am apucat-o si eu). Era folosita metoda lancasteriana.

Scoala din Boteni inainte de primul razboi mondial

Primul invatator cu pregatire speciala pedagogica in perioda de organizare moderna a invatamantului la Boteni a fost I. D. Badescu, localnic. Dupa cum consemneaza analele Scolii din comuna Boteni, I.D. Badescu este considerat pe drept cuvant “parintele Scolii din Boteni”. I.D. Badescu face parte dintre acei dascali care-si faceau lectiile fara “trepte formale”; el facea lectiile din inima, asa incat, prin 1916, se putea spune despre el: “aufost si la noi idelisti, pentru care salariul nu era un scop”. Concomitent cu I.D.Badescu se integreaza in Scoala de la Boteni si Iancu Vladescu, fiul boierului C. Vladescu (Bolozan). Dar invatatorul Iancu Vladescu reprezinta in istoria Scolii din Boteni un simplu accident, o intamplare fara nici o semnificatie.

Un local nou pentru scoala; o noua scoala (1895). In acest timp se fac pregatiri febrile pentru construirea unui nou local de scoala. Prin cotizatii benevole si ajutoare oficiale, s-a cumparat de la Gheorghe badescu, fratele preotului Petre Badescu (“popa Petre”), un teren de ½ ha la soseaua principala, in mijlocul satului. Pe locul cumparat, s-a construit un local tip, cu doua sali de clasa si un antreu. Cele doua sali de clasa au in spate si unele “anexe”. Incepand cu anul 1895, cursurile se tin in noul local. Mai tarziu, celor doua clase li se mai adauga in spate inca trei incaperi, destinate ca sali de clasa. In anul 1905, s-a construit si locuinta directorului, transformata ulterior in sala de clasa si cancelarie, laborator, secretariat. Tarziu de tot, in spatele acesteia se construieste si o magazie pentru scule, in vederea invatamantului practic.

Scoala din Boteni intre cele doua razboaie mondiale

Intre 1911 si 1924, Scoala din Boteni ramane ca scoala de tip urban. Repartizarea personalului didactic se face in functie de numarul invatatorilor prin rotatie. Intre anii 1924 si 1944 se infiinteaza invatamantul primar cu doua “cicluri”: elementar (clasele I-IV) si superior (clasele V-VI). Intre cele doua razboaie mondiale, Scoala din Boteni intra intr-o alta epoca. Se remarca invatatorul Ion Melcu. Invatatorului I.D.Badescu ii urmeaza fiul sau, Adrian Badescu, intrat ulterior in cadrele aviatiei. In anul 1918, o delegatie de sateni in frunte cu preotul Nicolae C. Nitescu cer infiintarea unei scoli in Balabani. Intre timp, in satul Boteni se infiinteaza si o scoala de fete, cu un singur post, numarul elevelor fiind mai mare de 50.

Scoala din Boteni dupa 1944

Inca din anul 1944 incepe actiunea de lichidare a analfabetismului, actiune dusa la bun sfarsit de catre cadrele didactice. In sat procentul de analfabeti era de 20-25%. Din punct de vedere strict scolar, ne aflam in momentul cand se trece la planurile de invatamant anuale, trimestriale etc., la planuri de lectii practice (1947-1948). In acesti ani (1948-1950), comuna Boteni fiind resedinta de raion, in sat functioneaza si un gimnaziu unic, pe langa scoala elementara. Intre 1969-1970, scoala din Boteni sufera o schimbare de structura de invatamant si mai puternica: de la 7 clase, ca pana acum, se trece la 10 clase, odata cu obligativitatea invatamantului de 10 ani. In perioada 1971-1976 s-a trecut la invatamantul liceal cu doua trepte.

Societati culturale

Cu incepere de la 11 septembrie 1922 se infiinteaza in Boteni o societate culturala cu scopul de a “cultiva si raspandi constiinta solidaritatii, educatia nationala si religioasa, imbogatirea cunostintelor satenilor”. Societatea de lectura poarta numele “Petru Cercel”. Dupa cunostintele noastre, s-au tinut opt sedinta (intre anii 1922-1924). Sfletul acestei societati a fost Petre Dutescu, care era si presedinte activ. La sedintele societatii culturale “Petru Cercel” se faceau cunoscute fapte din trecutul satului. A trebuit sa treaca o jumatate de secol spre a se innoda firul aceleiasi traditii, pentru ca al 29 august 1971, cu ocazia adunarii fiilor satului, sa se reinfiinteze Societatea culturala “Lumina Botenilor”. In acest timp, se pun bazele “Universitatii populare”, care a functionat trei ani.

Caminul cultural

Inca de la infiintare (1919) caminul cultural “Lumina” isi propune sa ridice nivelul cultural al satului prinsezatori si conferinte bilunare, cu caracter “educativ si instructiv”. Intre realizari se numara si o biblioteca, avand mai multe sute de volume si mobilierul necesar. Ne exista o evidenta in legatura cu activitatea caminului cultural.