Cultura spirituala

Poreclele vizeaza, de cele mai multe ori, defectele fizice si psihice ale oamenilor. De remarcat fenomenul, de altfel cunoscut, ca numele adevarat de familie, adesea, trece in umbra. Cand cineva trebuie cunoscut si recunoscut in sat de catre consateni, mai degraba se identifica omul dupa porecla pe care o are.

Datinile si obiceiurile practicate in diferite ocazii din cursul anului o continuitate, intrucat ele fac legatura intre generatii. Cat priveste colectivitatea sateasca, aceasta a asigurat o transmitere, in unele cazuri, milenara. Cu timpul, datinile si obiceiurile slabesc sau chiar se pierd, in masura in care omul este confruntat cu schimbarile de structura, cu mutatii de ordin economic si cultural.

Sarbatorile de iarna

Cele mai de seama dintre sarbatori se concentreaza la schimbarea anilor, in cazul de fata in anotimpul de iarna, cand are loc colindatul, care in ultima analiza simbolizeaza un an roditor. In legatura cu colindatul la Boteni: “In dimineata Ajunulu, de la cantarea cocosilor, inainte”, la colindat iau parte copii (baieti si fete) pana la 15-16 ani. Acestia striga in curte “Buna dimineata la Mos Ajun!”Apoi oamenii le deschid usa si intra in casa de la imparte” (daruri). Intr-adevar, impartitul colindetelor are loc uneori in casa, alteori afar, in fata casei. In acest caz, gospodina iese cu “tarna” cu covrigi, mere, nuci si imparte fiecarui colindator.

Pana la primul razboi mondial s-a umblat si cu steaua. Si in noaptea de Anul Nou forfoteau prin sat cete de colindatoare (fete). Se strangeau cate trei-patru si colindau la fereastra gospodarilor, cantand colindul, care putea fi, dupa caz, de fata, de voinic. Aceste colinde, cu texte diferite si cu melodii diferite, erau invatate de catre fete unele de la altele.

Ca si pentru plugusor, nici sorcova nu este asteptata de localnici cu interes, ceea ce arata ca suntem in prezenta unui obicei, in ceea ce priveste Botenii, fara radacini istorice.

Pana la primul razboi mondial sarbatorile se tineau lant. Si Boboteaza esra considerata a fi o “zi mare”. Intre obiceiurile ce cadeau in sarbatorile de Craciun si Anul Nou se cade a fi amintita brezaia, acel personaj travestit in capra cu cap de barza, ce se bucura in trecut de o deosebita atentie. Astazi, obiceiul a disparut, cum au disparut si altele.

Dar sa revenim la datele calendaristice. Este “geru’ Bobotezii”, cand “crapa lemnili si pietrili”. “Cum ii azi Boboteaza, maine-i Sfantu’ Ion”. In aceasta zi, toti cei cu numele de Ion se duceau la biserica, iar din casa cu “Ion” se ducea si “prinos”, prinos constituit din coliva, presarata cu zahar pisat dispus in cruce, si o lumanare. Urma ciurlezitul,care avea loc pe la raspantii, de pe unde ieseau oamenii cand veneau in sat  dis-de-dimineata. Ciurlezii erau grupa de feciori care ridicau in sus pe cine intalneau in cale. Lumea se ferea de ei. Cine era intalnit de ciurlezi era ridicat in sus de trei ori. Cel ridicat era obligat sa dea cativa bani, care erau pusi in caldarusa. Cu banii primiti flacaii petreceau intre ei. Aceste sarbatori formau ciclul sarbatorilor de iarna.

Sarbatorile de primavara

Acestea nu sunt pe masura celor de iarna. Se tineau totusi anumite zile ce exprimau o anumita mentalitate. In ziua de Stretenie nu se lucra, nu se ducea nici gunoiul afara din casa. In ziua de Sfantul Haralambie se duceau prinoase la biserica si, dupa ce erau slujite, se impartea la lume din prinos. Ziua de Macinici era ziua celor 40 de sfinti, care – dupa credinta poporului – bat cu maciuci pamantul ca sa iasa caldura, spre a se indeparta frigul. Se consemneaza, de asemenea, ca la Pasti “se fac oua rosii, se fac haine noi. Se duc finii la nasi cu plocon si rudele unele la altele”. Zilele pana la “Inviere” erau considerate zile de patima. Inimile oamenilor erau inchise, iar corpul lor era tratat cu vitregie. Se consumau mancaruri de post, se respectau deniile. De “Inviere” se consuma carne de miel, la care se adaugau ouale rosii. Tot la Pasti gospodina ducea la rude imparteli ce constau dintr-o bucata de paine, un covrig cu ou si o lumanare. La Rusalii, baietii, cate doi-trei, se dau firtati, iar fetele surate. Tot acum la Rusalii se repeta obiceiul de se duc femeile cu imparteli pe la rude. In ziua de San-Toader se tund vitele si li se ia par de-l ingroapa in furnicar, spre a se inmulti vitele ca furnicile. In ziua de Florii se duce prinos la biserica, purtandu-se in mana crengi de salcie.

Sarbatorile de vara si de toamna

La Sfantul Petru era obiceiul sa se imparta covrigi de cas, covrigi afumati – ca o dovada, adaugam noi, a caracterului pastoresc al acestor locuri. Unele sarbatori erau tinute de frica, spre exemplu Circovii Marinii (16 iunie) atrageau pocituri. Este ziua cand “te loveste lingoarea”, frigurile. Se ferau oamenii de iele, de “fetele cele nebune pe care Isus le-a gasit cu candelele stinse”.

“La 24 iunie se duceau femeile si fetele, dimineata, pe muscel de se tavaleau prin roua; faceau cununi de flori si se incingeau cu cicoare ca sa nu le mai doara mijlocul”. La Marina se face targ de vite la Campulung. In aceasta zi se credea ca este rau de traznit. Nu se muncea. Era timpul cand oamenii se pregateau pentru iarna cu provizii, caci la Sfanta Maria Mica satenii se aprovizionau de la targul care se face la Piatra cu ceapa, varza, ardei. Era timpul cand se scuturau frunzele de nuc, cu ele se facea “Focu la Sumedru”, 26 octombrie – Sfantul Dumitru.

Obiceiuri in legatura cu viata omului

In trecut, exista credinta conform careia copii sunt de la Dumnezeu daruiti omului. Satenii vedeau in copiii lor sprijin la batranete, ajutor. Intr-o alta ordine de idei, numarul din ce in mai mare de copii era considerat ca o garantie a tariei familiei insasi.

Nasterea

Femeia isi poarta sarcina pana “da pe vatra’. “A da pe vatra” inseamna a naste. Pana nu demult, moasa nu era “cu diploma”; si chiar cand era, lauza avea increderecu deosebire in femei “dalelalte, d-ale noastre”, pentru ca acestea stiau “sama”. Se-ntelege, moasa era aceea care asista nasterea. Dar in cele mai multe cazuri, era “careva dintre femei care se nimerea”. Odata copilul nascut, moasa lua masuri: “o-ncinge pa ia cu un brau, ori cu bete strans, iar copilului i se leaga buricu”. Copilul, imediat dupa nastere, este scaldat in apa calduta. In baie se punea argint, ca sa fie curat ca argintul, si lapte dulce, ca sa fie dulce ca laptele, sa aiba caracter si sa fie norocos. La trei, zile moasa scalda pe lehuza intr-un “hardau”. O scalda “d-arandu”, adica pe tot corpul. In acelasi timp,  copilului i se punea o panglica rosie, sa nu se deoache, ori ii facea semnul crucii pe frunte cu carbune. Odata cu botezul, nasul era obligat sa cumpere copilului “halea”, adica tot ce trebuie: scutece, scufita, bete de infasurat, plapuma, iar la cumetrie tot nasul era acela care-i dadea copilului un pumn de bani sunatori, la care finii raspundeau cu plocon de zile mari. In general, cum se intampla si in multe alte parti, parintii se bucurau cand aveau baiat si bucuria era atenuata cand se nastea o fata.

Copilaria

La un an avea loc taierea motului, operatie practicata de nas/nasa. Urmeaza cresterea si joaca, in special, cand era trimis cu vitele la pascut pe muscel, cand aveau loc vestitele jocuri campenesti (“turca”, “purcica”), cand intre copii se infiripau legaturi stranse. Aceste jocuri campenesti il fac pe copil ager si sprinten la miscari, deprind ochii si mintea cu situatii neasteptate. La scoala se juca “perghelul”, rar “oina”, dar pe muscel, pe dupa clai sau tufe, se jucau copii de-a uliu, “purcica” ori turca.

Tineretea

Fara veste, copilul se trezeste ca a devenit baiat mare, ca de-acum “flacaul” poate sta cu fetele de vorba pe-nserat, la “talpita”, sub urcarea domoala a cumpanii de la fantana, ca se poate duce duminica in sat, gatit frumos, cu palaria pusa “pe-o spranceana”, spre a juca cu fetele la hora. Un rol insemnat il are in viata tanarului acum intalnirea, care are loc “davale”, “la han”, “la hora”, unde se aduna lume multa, intre care si tineri de aceeasi varsta.

Maturitatea

Casatorii cu fete din alte sate se faceau mai rar. Se-ntelege ca flacaul o cunostea pe viitoarea sotie din vreme. Fata era cunoscuta din viata de toate zilele. Se tinea seama de “avere”, de banii pe care-i are, fara sa fie trecuta cu vederea,  in acelasi timp, familia din care face parte pretendentul, din ce “neam” se trage. Prilejuri ca tinerii sa se cunoasca mai indeproape se iveau des in viata de zi cu zi” la munca campului, la hora (mai ales).

Petitul

Momentul decisiv era petitul (cererea in casatorie a fetei). Ca petitori luau parte rudele mai apropiate sau chiar parintii. Inainte de casatoria civila se face “logodna”, cu lautari sau fara,  cand mireasa dadea un servet viitorului ginere, iar acesta-i dadea bani. La logodna se evalua in bani toata averea pe care o aducea mireasa in noua familie. Cele mai multe nunti se fac toamna. Nunta tine, de obicei, trei zile: duminica, luni si marti.

Datini legate de moarte

Sentimentul pierderii, al mortii a fost lasat de satean in seama bisericii. In conceptia omului de rand, omul are un destin, o randuiala prestabilita, careia nu i se poate sustrage. Multe din practicile ce insotesc inmormantarea nu sunt altceva decat pregatirea trecerii in alta lume.

Se impune ca omul sa moara “cumenecat, spovedit si cu lumanare”. Inainte de a muri i se cere sa-si ia “iertaciuni” de la cei de fata. Sufletul este inchipuit ca un “abur”, iar parasirea truoului este asemanata cu lumina care se stinge incet, incet, ca o lumanare careia i se termina “mucul”. Dupa ce si-a dat sufletul, mortul este scaldat acolo unde a murit. Priveghiul se face “tainind” (vorbind) de una de alta. Indeosebi se fac reflectii asupra mortii. Priveghiul se face cu schimbul. In cele trei zile cat sta mortul in casa, rudele si parintii, fratii si surorile (in special acestea) se jelesc (bocesc). Obiceiul locului este ca mortul sa fie dus la groapa de unul sau trei preoti. Mortul este ingropat in “cimitiriu” dupa o norma respectata din tata in fiu. Dupa inmormantare, la poarta bisericii se da de pomana.