Cadrul natural

Privind comuna Boteni de pe o inaltime ca varful Mataului  ni se deslusesc mai multe unitati de relief, intre care, la nord, se profileaza zona muntoasa a Muntilor Fagaras. Acesti munti se desfac ca o coroana ce se arcuieste, incepand cu Iezerul si sfarsind cu masivul Leaota, culmi albite de zapada, uneori pana vara tarziu.

In afara de lantul muntos, ochiul surprinde culoarul intercarpatic, ca o transee de aparare a acestei zone, dupa care se evidentiaza din nou o alta unitate geografica, foarte importanta. Este piemontul getic la limita sa de nord, relief precarpatic a carei inaltime medie, in nord, urca uneori chiar si peste 700 m.
Una dintre trasaturile caracteristice ale acestui relief este fragmentarea sa deluroasa complexa in partea de nord, larg valurita, prezentand acele forme tipice, in cea mai mare parte despadurite, numite muscele, suprafete cu inaltimi domoale, cu versanti ce se inclina usor ca un plai sau mai multe spre linia cu cel mai jos nivel: raul Argesel.
Coborand pe Argesel, in dreapta si in stanga raului se lasa in panta versanti mai mult sau mai putin inclinati, facand loc unor mici depresiuni longitudinale. Intr-una din aceste depresiuni se afla asezata si comuna Boteni: Depresiunea Botenilor.
In concluzie, configuratia geografica a comunei Boteni este relativ variata, dar cateva forme de relief intrunesc conditii pozitive, cu mare randament sub raport rezidential. Cea mai mare pondere sub acest raport o are insusi fundul de caldare – depresiunea longitudinala larg deschisa, bazinul de adapost in care s-au fixat primele familii, primii locuitori care au format satul.

Mentionam constitutia de roca, importanta prin prezenta la Boteni a carbunelui de pamaint, a lignitului care, in unele puncte, “se arata la zi” in sectiunea naturala a vailor.
Ca in intreg podisul getic, temperaturile medii anuale sunt cuprinse intre 8 si 13º, cele din luna iulie fiind de aproximativ 18-20º; precipitatiile sunt relative abundente, cca 700-800 ml anual.
Intre agentii care influenteaza in mod hotarator variatiile atmosferice se numara, cum se stie, si vantul. Intre acestea,  crivatul este cel care aduce ploaia cea mult dorita in timpul verii. Iarna, crivatul aduce viscol si ceturi; toamna si primavara, fiind socotite timpul favorabil “jiganiilor”, adica animalelor salbatice. “Munteanu” aduce lumina, bate dinspre nord. “Baltaretu” vine din sud si aduce ploaie. Austrul bate dinspre nord-est si aduce “lumina”.

In legatura cu regimul ploios sau secetos, este si debitul capricios al vailor si al raului Argesel care trece prin sat.
Intre cele doua extreme, ploaia si seceta, satenii din Boteni prefera ploaia (chiar daca aceasta este prea mare). Poate si pentru ca nu se intampla des, dar si pentru ca solul este destul de capabil de a inghiti, de a suge multa apa.
Ca in intreg podisul getic, vegetatia este reprezentata de stejaris, asociat sau nu cu fagete, si de gorunete, pe dealurile inalte. Va trebui insa precizat ca intreg cuprinsul zonei a fost candva dominat de padure: de fag, ulm sau chiar de stejar, specii atestate la Boteni si toponomastic. Padurea de ulmi este relevata la Boteni de toponimicul Ulmeanca, iar stejarul, de numirea de loc La Stejar (ce se afla in Campuset). Astazi, din aceste paduri, ce coborau pana aproape de sat, au mai ramas palcuri marunte doar in Magurele, Valea Ulmencii si Frigurosu.
Padurea mai staruie inca in sud-vest si sud-est. Aici, suprafete mari sunt acoperite cu padure, cauza fiind, in parte, si schimbarea structurii solului.
Mergand mai departe spre sud-sud-est, dealurile cu paduri compacte se tin si aici lant: Padina Plopului, unde mosnenii din Boteni isi aveau dramurile lor devalmase de padure, ce constituiau rezerva insemnata de aprovizionare a populatiei cu lemne de foc si pentru constructie.
Centura blocurilor de padure in este se incheie cu Iuda, si aceasta proprietate a mosnenilor Boteni, azi trecuta in patrimoniul statului, aici aflandu-se si Groapa cu Ainini.
Suprafetele ocupate cu pasune si fanete pun stapanire, intr-o anumita perioada, pe cea mai mare parte a suprafetei hotarului satului, cu deosebire in partea opusa padurilor; in partea de nord-nord-vest si nord-est, incepand cu Campusetul,

Intre Valcele, La Stejar, Draghiceanca, Magurele, Frigurosu, toate laolalta formand, la Boteni, ceea ce se numeste “muscel”, pajisti naturale cu ierburi din familia gramineelor, trifoliene salbatice, ochiul-boului, papadie etc.
In Magurele, pana nu demult, mai ramasese o padurice de ulmi, “la Dutescu”. Ulmeanca, de curand despadurita, a format candva, cu Magurelele un singur trup impadurit. In Draghiceanca, de asemenea, nu mai sunt mestecenii care au fost candva pretutindeni.
In muscel, ca zona bogata in plante de tot felul, vara ochiul este incantat de varietatea florilor de camp, care atrag privirea, unele rosii, din care cauza sunt numite plastic “sangele voinicului”, ori printr-un contrast potolit, cum, spre exemplu, sunt garoafele de camp.

Pe vai si pe cursul Argeselului predomina vegetatia de apa. Astfel, pe prundul garlei cresc tufe de rachite, dar si locul acestora s-a restrans considerabil in ultimul timp.
Pe prundul garlei, in general, predomina arinul si salcia.