Agricultura

Era in obiceiul locului ca omul sa fie in picioare “cand o mai fi oleaca pan’ la ziua” sau “cand s-o revarsa de ziua. Atunci pleca “cu noaptea-n cap” si, cand se “lumina”, era sau in brazda (daca era la coasa), sau a scos deja o “postata” buna daca era la sapa. Avea, de cand rasarea soarele si pana la ora 12, doua repere de masurare a timpului: la “jumatatea pranzului” (ora 9,30) si la “pranz” (11,30-12) sau, daca era mai tarziu, “pranzu’ al mare” sau “al tapan”. La “pranzu’ al mare” oamenii erau fie in holde (la sapa), fie la coasa-polog pe muscel, sau in gradini, mancau, dupa care aveau un scurt timp de odihna (1/3 ore), apoi reluau lucrul. “Ziua jumate” ii gasea la munca. Este timpul cand arsita parjoleste. Ziua scade apoi pana cand soarele este la “amiazu’ al mare”, care corespunde cu “pranzul cel teapan” sau cu “pranzu’ al mare”.

Acesta era modul de orientare al taranului in timpul zilei. Noaptea, sateanul se orienta dupa “Gainusa”, “Luceafar”, “Carul mare”, “Carul mic”. Potrivit orientarii in timp, statornicita de generatii, succesiunea anuala a muncii era urmatoarea: “Saptamana mare” pana la Pasti. In aceasta perioada se facea copcitul prunilor, se dregeau gardurile pe la gradini, pe langa casa. Pe la Sfantul Gheorghe se incepe aratul, sapatul, semanatul. In legatura cu agricultura este de retinut faptul deosebit de semnificativ ca la Boteni un rol important in prelucrarea solului nu l-a avut plugul, ci sapa. Pana prin 1910-1915 se intalneau oameni la sapa, nu numai la prasila porumbului, ci si la destelenit ogorul. Deobicei nu se putea ara cu doi boi, terenul fiind argilos. Oamenii erau nevoiti sa se insoteasca cu altcineva. Se ara deci cu patru boi, incepand de la margine si terminand la mijlocul holdei. La semanat, se intrebuinta exclusiv sapa si pentru a avea spor se lucra de asta data cu imprumut. Se spunea ca cineva a fost cu imprumut, spre deosebire de altii care au fost cu ziua, pe bani (30-40 lei pe zi). Forma imprumutului se practica si in zilele noastre, desi intr-o proportie mai redusa. In trecut era mijlocul cel mai potrivit de munca. Samnata de porumb se alegea toamna, oprindu-se “cotolanii” mai mari. Primul stadiu de crestere a porumbului este cand da matasea, “cand mataseste”. Cam pe la 15 septembrie porumbul se culege, rupandu-se stuletii si aruncandu-i in gramada.

Desi Catagrafia din 1838 mentioneaza la Boteni si cultura graului, pana mai de curand faina de grau era aliment de lux, se cumpara de la oras. Pana dupa al doilea razboi mondial, satenii nu mancau paine decat la zile mari. In timpul verii veneau carute cu porumb si grau din judetul Vlasca. Se dadeau in schimb fructe: mere, pere, prune sau tuica. Daca zona respectiva se caracteriza prin deficit in ceea ce priveste productia de cereale, ea era excedentara in ceea ce priveste bratele de munca. Astfel, cei mai saraci plecau la ses. De obicei, acest exod anual se facea in grup. Un delegat (logofat) de la ses venea si tocmea brate de munca. La ses lucrau cate o luna, oluna si jumatate. Numarul celor ce plecau la camp era in functie de recolta ce se anunta; daca la Boteni se anunta o recolta buna, numarul celor ce voiau sa plece era in descrestere. Plecarea la camp influenta si costul mainii de lucru in sat. Transportul la dus si la intors se facea in grup. Erau insotiti de un dragoman. Plata se facea, cu unele deosebiri, in functie de felul muncii, dupa varsta, dar si dupa sex. Deplasari sezoniere se faceau nu numai in zonele de ses, ci si spre nord, trecandu-se chiar si Carpatii. Raza de miscare era destul de mare. La Boteni, gospodaria agricola colectiva a fost infiintata la 17 mai 1953, cu 52 de familii, 120 de persoane apte de munca. In anul 1956 ia fiinta intovarasirea agrozootehnica “7 Noiembrie” in Balabani, cu 24 ha. C.A.P. are patru ferme: trei de camp si una zootehnica. In cadrul C.A.P.-ului ponderea cea mai mare revine pomiculturii si zootehniei. Cu toate acestea, se insamantau porumb si mai ales cartofi.

In Boteni se spunea: “Fan si porumb sa nu vinzi cat ii trai”, ceea ce arata ca pastoritul si cresterea vitelor erau ocupatii de baza. Dar si in aceasta privinta existeu diferenta intre sateni:cei ce tin cate o vita-doua si doua-trei oi pe langa casa; este categoria oamenilor mai saraci. Urmeaza mijlocasii. Acestia formeaza laolalta o categorie mai mare, ce angajeaza o tehnica de crestere a vitelor pe doua nivele: la “muscel” (600-700 m), avand hodai, dar si la munte (1500 m), folosindu-se stana. Exista in Boteni si o a treia categorie (4-5 sateni), care practica pastoritul pe trei nivele: “la muscel”, “la munte” si “la vale” – “la balta” sau “la camp”. Aceasta categorie implica transhumanta. Locurile din afara vetrii satului destinate intretinerii vitelor, fie sub forma de pasune, fie de fanete, erau situate in muscel, cu deosebire in Magurele, Frigurosu, Valea Ulmencii, Manastire, Draghiceanca, Intre Valcele, Spini, La Stejar Campuset, Muscelus, Coastele Raului.

In afara de Muscel, cu partile mai mari de loc aferente, pe care le-am amintit si acre sunt situate in nordul satului, cresterea vitelor mai era practicata si in sud-est, in Paducel, unde in a doua jumatate a secolului al XIX-lea existau hodai, mai tarziu si in Valea Bradului, desi intr-o masura redusa.